Când simți anxietate, simți o senzație intensă de disconfort, care te face să eviți stimulul. Ieși rapid din situație, îți îndrepți atenția spre altceva sau „acoperi” anxietatea cu ceva (dependențe, inclusiv dependența emotională de alte persoane) – pe termen scurt te simți oarecum eliberat, însă pentru că problema de fond nu se rezolvă, data viitoare când te întâlnești cu stimulul sau doar te gândești la el (trebuie să revin la lucru, o să discut cu iubita/iubitul și iar ajungem să ne certăm, etc.) simți și mai multă anxietate.
Cercul e așa:
ANXIETATE (griji, teamă, îți bate inima foarte tare, transpiri, te simți copleșit de senzații) –> EVITARE (amâni la nesfârșit discuții sau decizii, preferi să rămâi în situații/relații care îți fac rău dar care îți sunt cunoscute, decât să ieși în necunoscut, bei ca să uiți, etc.) –> SENZAȚIE DE UȘURARE PE TERMEN SCURT (pfu! am scăpat de data asta, nu trebuie să mă preocup acum, mai merge așa o vreme) –> CREȘTERE ANXIETATE PE TERMEN LUNG (teama se înrăutățește, creierul învață că situația „nu poate fi rezolvată”, ci doar evitată, prin urmare mereu, caută resurse în exterior).
Cercul ăsta îl rupi dacă lucrezi cu tine, în mod intenționat, în fiecare zi. Deseori e greu, pentru că creierul nostru merge cu ușurință pe calea deja bătătorită, pe drumul cunoscut (cea mai cunoscută ne e evitarea). Imaginează-ți că e o potecă deja trasată, iar dacă vrei să o schimbi trebuie să o iei efectiv prin bălării, scaieți, iarbă, să calci iarba din nou și din nou, până devine UN NOU DRUM. Dacă mergi pe acolo când și când, nu are cum să se formeze un drum nou, de fiecare dată o să te deranjeze bălăriile și o să ți se pară complicat să îl parcurgi. Soluția e să fii consecvent, chiar dacă faci cel mai mic lucru pe care poți să îl faci – e mult mai mult decât nimic.
Când simt anxietate, cel mai la îndemână îmi e să fac exerciții de respirație: inspir 4 secunde, țin respirația 4 secunde, expir 4 secunde, țin „expirul” 4 secunde. Sunt clienți care îmi spun că au încercat să facă asta, dar nu i-a ajutat. Însă când analizăm împreună, ne dăm seama că, de fapt, au respirat „pe repede înainte”, grăbiți să termine odată exercițiul, fără să își ia un moment să se concentreze pe respirație.
Chiar eu m-am dus să îmi iau sânge pentru niște analize zilele trecute și, în timp ce respiram, ca să nu mă gândesc la ac, mi-am dat seama că numaram în gând până la 4, în 2 secunde… Deci tot pe repede înainte. M-am recalibrat și am numărat încet, concentrându-mă pe respirație și numărătoare și am simțit imediat diferența.
Nu ajungi la liniște dacă fugi, dacă te grăbești, oricât de tare îți dorești să scapi de senzația de panică. Poate îți amintești de asta data viitoare când respiri în timpul unui atac de panică.