Servicii
Sunt psihoterapeut integrativ cu supraspecializare în Schema Therapy și psiholog clinician cu drept de liberă practică acordat de Colegiul Psihologilor din România, iar aici îți voi explica în ce fel îți pot fi alături.
Ce e nevoie să știi despre o sesiune de terapie cu mine
Prima ședință
Vom avea o ședință de cunoaștere fără costuri, de 50 de minute ca să îți înțeleg nevoile, să descoperi modul în care lucrez și să vezi dacă ți se potrivește.
Stabilirea calendarului
Vom stabili împreună zilele și orele potrivite când ne întâlnim, astfel încât să-ți poți organiza din timp calendarul și să ai parte de predictibilitate.
Procesul terapeutic
Vom lucra cu deschidere și căldură, în ritmul în care tu ești pregătit/ă să explorezi. O ședință de terapie cu mine durează 50 de minute și costă 250 de lei. În cazul terapiei de cuplu o sesiune durează 90 de minute iar onorariul este 350 de lei.
Ce este psihoterapia?
Pentru mine, psihoterapia este o vindecare interioară, prin intermediul unei relații – cea terapeutică. Pentru că toate rănile le-am căpătat prin intermediul unor relații, avem nevoie de o relație hrănitoare pentru a ni le vindeca.
Imaginează-ți că locuiești într-o casă cu multe camere, unde toate lucrurile pe care le-ai avut vreodată stau unele peste altele, în funcție de cum le-ai folosit. Și că de câte ori ai nevoie de ceva, iei ce ai la îndemână – pentru că ai uitat de cele de dedesubt, sau sunt greu accesibile, ori te-ai obișnuit cu ce utilizezi cel mai des.
Poate că ești ok ca lucrurile să fie așa, ori poate că începe să te deranjeze. E în regulă oricum. Sigur că poți să începi să le organizezi, să faci ordine prin ele – însă uneori poate te copleșește să te gândești că trebuie să le “rezolvi” pe toate deodată. Alteori faci ordine prin câteva lucruri, apoi te grăbești undeva și le lași baltă. Poate chemi un prieten să te ajute – dar el vrea să le aranjeze după cum știe, după cum le-a aranjat la el acasă.
Cum ar fi să fie cineva acolo pentru tine, fără să se mire de grămada de lucruri, fără să te certe, fără să te judece? Să aibă răbdare cu tine, să te întrebe care lucruri sunt importante pentru tine și care nu mai sunt, să afle povestea lor și cum au ajuns ele acolo, de ce le-ai luat cu tine la un moment dat. Să te susțină să vizitezi fiecare camera în ritmul tău, să intrați împreună cu curiozitate, să descoperiți ce e și în locurile mai puțin luminoase.
Poate ți-e cunoscut cum fac unii oameni curățenie de Sărbători – câteva zile robotesc până la epuizare, ei și cei din jurul lor, “întorc casa pe dos”, iar apoi sunt atât de obosiți, încât nu se mai pot bucura de nimic – numai ca să o ia de la capăt mereu și mereu.
Gândește-te cum ar fi să faci câte un pic în fiecare zi, cu entuziasm (pentru că nu mai e atât de copleșitor), fără să îți dai sufletul – și să vezi cum lucrurile se schimbă, încet, încet, în jurul tău? Și cum ai energie să privești schimbările, în tihnă, cu răgaz, cu încredere că păstrezi această nouă ordine prin gesturi mici, de fiecare zi, nu cu “hei-rup”.
Cam așa se întâmplă în psihoterapie – ești însoțit de terapeutul tău, care te acceptă așa cum ești, nu te judecă, te susține să iți găsești propria “ordine”. Totul se întâmplă în ritmul tău – pentru că așa cum a fost nevoie de un timp ca lucrurile să devină așa cum sunt, în același fel e nevoie de un timp (care poate fi diferit, de la persoană la persoană) în care învățăm să facem lucrurile altfel.
De ce să faci terapie?
Suntem suma experiențelor noastre – de-a lungul vieții învățăm, pe baza a ceea ce trăim, să reacționăm într-un anume fel, să ne vorbim nouă înșine într-un anumit fel (poate că auzi și tu o voce critică în minte, cu care îți vorbești uneori).
Câteodată se întâmplă să vrem să schimbăm ceva în viața noastră. Ne dăm seama că e ceva ce ne nemulțumește (o relație, un job, felul în care reacționăm). Sau e ceva ce ne dorim să facem mai bine. Primul pas către schimbare este să fim conștienți de ce anume ne dorim să schimbăm – deseori, oamenii știu ce nu își mai doresc, dar nu știu cum ar vrea să fie lucrurile. Sau li se pare că e mult prea complicat, că oricum cei din jur nu se vor schimba niciodată și nu-i vor înțelege. Ori le e frică de ce ar putea să se întâmple dacă reușesc să schimbe cu adevărat ceva.
Psihoterapeutul te susține și te ghidează să îți găsești resursele interioare chiar și când nu crezi în tine, când ai nevoie să faci primii pași către altceva. Nu îți dă sfaturi, nu povestește cu alți prieteni ceea ce îi spui, nu i se pare “de neconceput” ceea ce îi spui, nu îți zice “Cum ai putut să faci așa ceva?”.
Alături de psihoterapeut înveți că cineva te acceptă așa cum ești, că e perfect în regulă să alegi într-un fel sau în altul – și poți aplica asta tu, pentru tine.ăCâ
